titos
Pávlos, rob al lui Dumnezeu, apostol al lui Iesus Hristos potrivit credinței celor aleși și cunoștinței adevărului cel potrivit cu trăirea devotată1, în speranța vieții veșnice2, cea promisă încă dinainte de veacuri de Dumnezeu, care nu minte. El a făcut cunoscut cuvântul său, la vremea sa, prin vestirea pe care mi-a încredințat-o mie prin hotărârea Mântuitorului nostru, Dumnezeu.
Lui Títos, propriului meu copil în credința noastră comună har, îndurare, pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Iesus Hristos, Mântuitorul nostru.
Acesta e motivul pentru care te-am lăsat în Creta: ca să orânduiești cele rămase nerezolvate și să ordinezi prezbiteri în fiecare cetate după cum ți-am stabilit. Dacă este cineva ireproșabil, bărbat al unei singure femei, având copii în credință, care să nu fie învinuiți ca depravați sau răzvrătiți—căci episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie să fie ireproșabil, nu arogant sau coleric, nu agresiv sau lacom de câștig josnic; să fie primitor de oaspeți, iubitor de bine, chibzuit, drept, sfânt, înfrânat. El să se țină tare de învățătura cuvântului adevărat, ca să fie în stare să încurajeze3 în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe împotrivitori. * *Căci sunt mulți răzvrătiți, guralivi, amăgitori, în special între cei tăiați împrejur, cărora el trebuie să le închidă gura. Aceștia tulbură case întregi învățând ce nu trebuie, pentru un câștig josnic.
Despre ei un profet de-al lor a zis:
„Cretanii —mereu mincinoși, fiare înrăite, burți leneșe.”4
Mărturisirea aceasta este adevărată, de aceea mustră-i cu asprime ca să fie sănătoși în credință, să* *nu se ocupe cu mituri evreiești și cu porunci omenești, întoarse de la adevăr.
Toate sunt curate pentru cei curați, însă pentru cei întinați și fără credință nimic nu este curat, căci li se întinează și mintea și conștiința. Pe Dumnezeu, ei afirmă că îl cunosc, însă în fapte îl neagă, fiind respingători, nesupuși, nevrednici pentru orice faptă bună.
2
Dar tu vorbește ceea ce e potrivit cu învățătura sănătoasă.
Bărbații în vârstă, să fie moderați, respectabili, chibzuiți, sănătoși în credință, în dragoste, în perseverență.
Femeile în vârstă, în același fel, să fie într-o stare de sfințire, nu bârfitoare5, nici dedate la mult vin, să îndemne pe cele tinere să fie iubitoare de soți și de copii, chibzuite, pure, gospodine, plăcute și ascultătoare bărbaților lor, cuvântul lui Dumnezeu să nu fie defăimat.
Pe cei tineri încurajează-i să fie chibzuiți. Dă-te pe tine ca exemplu pentru toți, în fapte bune, în învățătură, în fapte, în seriozitate, în cuvinte sănătoase fără cusur pentru ca acela dintre împotrivitori să rămână de rușine, fără să mai aibă nimic rău de vorbit despre noi.
Robii, și ei, să se supună stăpânilor lor, în toate să le fie plăcuți, nu împotrivitori,\
- *să nu dosească6 bunuri, ci să fie de încredere în toate. Să se înfățișeze cinstiți, pentru ca învățătura despre mântuire a Dumnezeului nostru să fie onorată în toate.
Căci harul mântuitor a lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. El ne îndrumă să ne lepădăm de trăirea rea7 și de poftele lumești și să trăim chibzuit, drept și cu devotament în veacul de acum. Noi așteptăm fericita speranță și arătarea gloriei mărețului Dumnezeu și al Mântuitorului nostru Iesus Hristos, care s-a dat pe sine pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curățească un popor ales plin de zel pentru fapte bune.
Aceasta să spui și să încurajezi și să convingi cu autoritate. Nimeni să nu te disprețuiască.
3
Amintește-le să se supună stăpânirilor, autorităților, să fie ascultători, să fie gata pentru orice faptă bună. Nimeni să nu vorbească de rău, să fie pașnici, amabili, în orice lucru să arate blândețe către toți oamenii. Căci înainte eram fără minte, nesupuși, înșelători, înrobiți poftelor și plăcerilor de tot felul, în răutate, irosindu-ne viața prin invidie, urâți și urându-ne unii pe alții. Atunci când bunăvoința și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru, Dumnezeu, s-a arătat nu a fost pentru dreptele fapte făcute de noi, ci după îndurarea lui Dumnezeu. El ne-a eliberat prin spălarea făcută de nașterea din nou și prin înoirea făcută de Duhul Sfânt—turnat peste noi din abundență și prin Iesus Hristos, Mântuitorul nostru ca să fim îndreptățiți—prin al său har să devenim moștenitori înspre viața veșnică.
Vrednic de încredere e cuvântul, și vreau să o spui apăsat, cei ce s-au încredințat lui Dumnezeu să fie primii în fapte bune. Aceasta este bine și plăcut tuturor oamenilor.
De cercetările prostești de genealogii, cu certuri și învrăjbiri privitoare la lege să te ferești căci sunt zadarnice și nefolositoare.
De omul care face dezbinări8, după prima și a doua avertizare să te îndepărtezi, văzând că s-a pervertit și s-a abătut prin aceasta și singur s-a condamnat.
Când voi trimite pe Artemás la tine sau pe Tyhicós, grăbește-te să vii la mine la Nicópolis. Acolo m-am hotărât să petrec iarna. Pe Zenas, învățatul în lege și pe Ápollos pregătește-i degrabă de plecare ca nimic să nu le lipsească.
Să învețe ai noștri, în fapte bune să fie primii să împlinească cele necesare ca să nu stea neroditori.
Te salută cei ce sunt cu mine. Salută pe toți prietenii noștri9 în credință. Harul cu voi cu toți!
Barclay, William „Analiza semantică a unor termeni de Noul Testament, 1992”
[]{#anchor-1}Burket, Walter. Greek Religion. trans. by John Raffan. Cambridge: Harvard University Press, 1985. (Originally published as Griechische Religion der archaischen und klassichen Epoche. Stuttgart: Verlag K. Kohlhammer, 1977.) 272-275.
Mikalson, Jon. "Piety and Honor." Honor Thy Gods: Popular Religion in Greek Tragedy. Chapel Hill: University of North Carolina Press, 1991. 165-202.
-
În unele traduceri εὐλάβεια /evlavia. este un cuvânt din neogreacă intrat în limba română ca o descriere a sentimentului de devoțiune față de Dumnezeu, cucernicie, pietate. Termenul clasic folosit și de Pavel este εὐσέβεια / efsevía. În literatura Greciei antice Semnificația cuvântului εὐσεβής / pios vine de la εὖ ef însemnând bine *și σέβας sevas cu înțeles de reverență", care la râdul său e format din seb- însemnând sacru și evia reverență în acțiuni) este in cuvânt folosit din abundență în filosofia greacă cu acest înțeles dar și cu cel de maturitate spirituală, pietate, trăire spirituală în teamă față de divinitate sau respect față de bătrâni .Cea mai veche utilizare se întâlnește la Homer 1000 î.H. Are o formă exterioară însemnând ndeplinirea cu conștiinciozitate a îndatoriilor religioase prin daruri, sacrificii și închinări în templu. La platoniști ea are înțelesul de închinarea corectă față de zei. Plutarh o numește „Calea de mijloc între ateism și superstiție”. Stoicii înțelegeau prin ea ca știința despre cum trebuie adusă încinarea înaintea divinității. În epoca elenistică sensul εὐσέβεια s-a interiorizat însemnând pioșenie interioară, un sentiment de datorie față de a împlini voia divină cu privire la fiecare om. În mitologia greacă această virtute este personificată, antropomorfizată într-un daemon feminin al loialității, soțul ei fiind Nomos (legea), iar fiica ei Díke, zeiță a justiției. S. Zodhiates afirmă « Atunci când efsevia e aplicată la viața creștină, denotă o viață care e acceptabilă lui Hristos, indicând o atitudine corectă a credinciosului față de Hristos care l-a mântuit. Este deopotrivă o atitudine și un mod de viață.” Noul Testament face deosebire între εὐσέβεια / efsevía care e trăire devotată sfântă și θρησκεία / thrēskía, *religie. Efsevía se referă la o reală și vitală și spirituală relație cu Dumnezeu în timp ce θρησκεία / thrēskía are o formă exterioară și poate fi săvârșită și de trup prin fapte concrete sau de omul neduhovnicesc, carnal. Acesta e și sensul căpătat în limba română. Taina evlaviei 1Ti 3:16 este conectată cu adevăratul creștinism ca distinct de simpla religie, folosind o legătură genitivală. Acest sens specific e întîlnit în Fapte 3:12. Acest cuvânt apare și în 1Ti 2:2, 1Ti 3:16, 1Ti 4:7, 1Ti 4:8, 1Ti 6:3, 1Ti 6:5, 1Ti 6:6, 1Ti 6:11, 2Ti 3:5, Tit 1:1, 2Pe 1:3, 2Pe 1:6, 2Pe 1:7, 2Pe 3:11.[]{#anchor}[7] ↩
-
ἐπʼ ἐλπίδι ζωῆς αἰωνίου în același verset πρὸ χρόνων αἰωνίων. Cuvântul αἰωνίος este unul din termenii cei mai străini de vocabularul limbilor moderne. El înseamnă într-un mod aparent contradictoriu fără sfârșit, continuu, eră după eră, alteori timp limitat un timp finit. În acest verset găsim uzajul ambelor sensuri. ↩
-
παρακαλεῖν, sau să îndemne. Există cel puțin 5 verbe sinonimice în text referitoare la a învăța pe alții διδάσκοντες (1.11 a învăța pe alții în sens didactic, doctrinal), καλοδιδασκάλους (2.3 a învăța de bine) și σωφρονίζωσι (a îndemna la chibzuință și cumpătare) 2.4, παιδεύουσα 2.14 (a îndemna părintește ca pe un copil) ↩
-
Epimenides, poet și filosof din secolul VI î.H. ↩
-
verb διαβόλους (diavólus): diavolul e descris ca pârâtor al fraților noștri. ↩
-
sustragă, termenul e adjectival (dositor), un rob care își pune deoparte pentru el din bunurile stăpânului. ↩
-
neevlavioasă ασέβεια, în oponență cu
(evlavia) evocată la sfârșitul frazei. ↩
-
αἱρετικὸν ἄνθρωπον (eretikón àntropon), omul eretic, dezbinător ↩
-
**τοὺς φιλοῦντας ἡμᾶς, **cei pe care îi iubim ↩